Comunicate de presa /

1 Noiembrie 2022

Sinteză activități luna octombrie 2022

Conform atribuțiilor prevăzute de legislația în vigoare, polițiștii locali au aplicat în cursul lunii octombrie 2022, un număr de 580 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 208.055 lei, după cum urmează:


Circulație pe drumurile publice
Polițiștii locali cu atribuții pe linie de circulație rutieră au verificat în cursul lunii octombrie, conform atribuțiilor legale, un număr de 516 conducători auto, dintre care 291 au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 75.185 lei, au fost asigurate măsuri specifice la 8 accidente rutiere soldate cu pagube materiale, fiind dispusă și ridicarea a 38 de autovehicule. De asemenea, s-a asigurat fluența circulației rutiere și pietonale în zona Halelor Centrale, str. Cuza-Vodă, str. Jurnalist Gabi Dobre, str. C. D. Gherea, Bd. Republicii și în zona Gării de Sud, precum și în zonele în care s-au efecutat revizii la sistemul de semaforizare, fiind soluționate totodată 449 sesizări scrise/telefonice și afișate 118 procese-verbale de constatare a contravenției.


Ordine publică
În perioada 01 - 31 octombrie 2022 polițiștii locali din cadrul Birourilor Ordine Publică au acționat în permanență conform atribuțiilor specifice, pentru depistarea și sancționarea persoanelor care încalcă normele legale, fiind întocmite 183 procese-verbale de constatare a contravenției, în valoare totală de 37.470 lei și legitimate 1259 de persoane. În aceeași perioadă de referință polițiștii locali din cadrul Biroului Intervenție Rapidă au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.900 lei pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, ordine și liniște publică.
Totodată, au fost monitorizate zonele cunoscute a fi frecventate de persoanele care apelează la mila publicului (intersecția Mc Donald's Nord, sens giratoriu Catedrala Sf. Ioan Botezătorul, sens giratoriu Caraiman, intersecția Kaufland Vest, str. Gh. Lazăr) și desfăsurate acțiuni comune cu lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și cu angajații SC T.C.E. SA, în mijloacele de transport în comun, pentru constatarea și sancționarea faptelor de natură contravențională, în vederea asigurării unui climat civilizat și pentru depistarea persoanelor care circulă fără legitimații de călătorie.


Control comercial
În luna octombrie 2022, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Comercial au efectuat 215 acțiuni de control, dintre care un număr de 56 au avut în vedere avizarea programelor de funcționare pentru agenții economici care au depus documentația în vederea obținerii autorizației de funcționare, eliberată de Primăria Municipiului Ploiești,18 au fost efectuate în urma sesizărilor telefonice/scrise, 47 au avut ca rezultat aplicarea de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 31.000 lei.
De asemenea, s-au monitorizat zilnic zonele Gang Nord, Piața Nord, str. V. Micle - BIG Sud, str. Malu Roșu - magazin Profi, Piața Aurora Vest, Piața Centrală și zonele adiacente în vederea îndepărtării comercianților ambulanți neautorizați.

Protecția mediului
În perioada 01 - 31 octombrie 2022, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au soluționat un număr de 81 de sesizări telefonice/scrise și au efectuat 137 acțiuni de control privind respectarea regulilor de protecție a mediului. Totodată, au întocmit 43 procese-verbale de constatare a contravenției, în cuantum de 53.500 lei, dintre acestea 3 sancțiuni în valoare de 7.500 lei fiind aplicate operatorului de salubrizare, iar 40 amenzi în valoare totală de 46.000 lei au fost aplicate persoanelor juridice și fizice, cu preponderență pentru abandonarea de deșeuri menajere și asimilabile acestora, resturi vegetale, resturi din materiale de construcții, electrocasnice și mobilier scos din uz pe domeniul public.

Disciplină în construcții, afișaj stradal

În cursul lunii octombrie 2022, polițiștii locali cu atribuții privind disciplina în construcții și afișajul stradal, au soluționat 61 de sesizări scrise/telefonice, au efectuat 86 acțiuni de control (dintre care 64 au avut în vedere lucrările de intervenție la rețelele edilitare, 9 verificarea șantierelor în lucru - executarea lucrărilor de construire/demolare, iar 13 lipirea de afișe în alte locuri decât cele autorizate) și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.000 lei.

Evidența Persoanelor
Polițiștii locali din cadrul Biroului Evidența Persoanelor au desfășurat în perioada 01 - 31 octombrie 2022, acțiuni de control la un număr de 132 asociații de proprietari, cu privire la identificarea deținătorilor cărților de imobil, întocmirea și actualizarea acestora, precum și afișarea datelor de contact ale membrilor comitetului executiv. De asemenea, conform solicitărilor transmise de Serviciul Public de Finanțe Locale Ploiești au fost întreprinse acțiuni de verificare la un număr de 20 adrese cu privire la stabilirea identității persoanelor.

Prin acțiunile întreprinse, Poliția Locală Ploiești își dorește să creeze un climat de siguranță, ordine și confort pentru ploieșteni.



comunicatul anterioar    inapoi la lista comunicatelor    comunicatul urmator