Comunicate de presa /

20 Ianuarie 2020

Sancțiuni aplicate de polițiștii locali

Poliția Locală Ploiești prin polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au efectuat, în perioada 13-19.01.2020, în intervalul orar 06.00-22.00, o serie de acțiuni pentru constatarea și sancționarea contravențiilor săvârșite pe mijloacele de transport în comun, precum și asigurarea unui climat de ordine și siguranță în desfășurarea transportului public local.
Astfel, polițiștii locali au legitimat un număr de 19 persoane, dintre care 11 au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 1350 lei - în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 433/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind constatarea și sancționarea contravențiilor la transportul public local de persoane în municipiul Ploiești, restul persoanelor fiind atenționate verbal.
Verificările au fost efectuate pe un număr de 10 trasee, respectiv nr. 2, 5, 7, 30, 32, 40, 101, 102, 104, 444, precum și la terminalele acestora, acțiunile urmând a continua și în perioada următoare.
Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au desfășurat, pe tot parcursul săptămânii trecute, controale specifice pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă prevederile legale referitoare la oprirea și staționarea voluntară a autovehiculelor în locuri nepermise. Astfel, au fost vizate arterele aglomerate ale municipiului, în vederea prevenirii blocării benzilor de circulație, fiind aplicate un număr de 67 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.680 lei, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.



comunicatul anterioar    inapoi la lista comunicatelor