Comunicate de presa /

8 Februarie 2018

Polițiștii locali acționează pentru prevenirea blocării benzilor de circulație

Polițiștii locali cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti au desfășurat în ziua de miercuri, 7 februarie 2018, acțiuni specifice pentru depistarea conducătorilor de autovehicule care încalcă prevederile legale referitoare la oprirea și staționarea voluntară a autovehiculelor în locuri nepermise. Astfel, au fost vizate arterele aglomerate ale municipiului, în vederea prevenirii blocării benzilor de circulație.
În acest sens, în intervalul orar 15.30-18.00, polițiștii locali au depistat și verificat un număr de 16 conducători auto care nu au respectat semnificația indicatoarelor rutiere, fiindu-le aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.480 lei - în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 (actualizată) privind circulația pe drumurile publice.
Acțiunile s-au desfășurat pe străzile: Jurnalist Gabi Dobre, Tache Ionescu, Cuza Vodă, Vasile Lupu, Carpați, Gheorghe Doja, Emile Zola, Vasile Milea, George Coșbuc, Ștefan Greceanu, Constantin Dobrogeanu Gherea și zona market Big Sud.
Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au acționat și în alte zone ale muncipiului pentru fluidizarea circulației, dar și pentru respectarea unei bune conduite în traficul rutier. De la începutul săptămânii și până în prezent, polițiștii locali au sancționat contravențional un număr de 111 conducători auto, cu amenzi în valoare totală de 25.360 lei.



comunicatul anterioar    inapoi la lista comunicatelor