Comunicate de presa /

1 Septembrie 2017

Siguranță și ordine publică

Poliția Locală Ploiești a acționat în perioada 28 - 31 august 2017 pentru descurajarea și prevenirea comiterii de fapte antisociale pe raza municipiului. De asemenea, a efectuat controale specifice de depistare și sancționare a conducătorilor de autovehicule care nu respectă prevederile art. 111 și 142 din O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la circulația pe drumurile publice, ce reglementează oprirea și staționarea interzisă, dar și accesul pe interzis. În urma activităților întreprinse de polițiștii locali, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 17.050 lei.
Faptele astfel sancționate au constat în tulburarea liniștii și ordinii publice prin muzică ascultată cu volumul ridicat, dar și consum de alcool pe domeniul public, în zone circulate precum stația Coreco Hale, Parcurile Nichita Stănescu și Tineretului, străzile Mihai Eminescu, B.P. Hașdeu, Găgeni, Bdul Independenței și Piața 1 Decembrie 1918. Au fost sancționați și cei surprinși fumând în spațiile publice interzise prin lege, în parcurile de joacă pentru copii de pe strada Grindului, Bariera București și strada Industriei. Totodată, au mai fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru comerțul stradal neautorizat, deținerea de acte de identitate expirate, circulația cu atelaje hipo pe alte trasee decât cele aprobate de municipalitate, lăsarea cailor în libertate, apelarea la mila publică, precum și abandonul deșeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Comercial au verificat un număr de 9 agenți economici, în vederea obținerii avizului pentru stabilirea programului de funcționare, monitorizând permanent zonele adiacente piețelor pentru prevenirea și combaterea comerțului stradal neautorizat.
Serviciul Disciplină în Construcții a efectuat controale cu privire la neluarea măsurilor de igienizare și salubrizare a unor terenuri de către proprietarii acestora, verificarea avizelor pentru ridicarea de construcții, precum și respectarea termenelor în cazul lucrărilor de înlocuire a conductelor la rețelele edilitare.
Biroul Protecția Mediului a desfășurat acțiuni pentru respectarea legislației în vigoare de către deținătorii de câini, identificarea celor care abandonează deșeuri vegetale ori resturi de materiale provenite din construcții în afara proprietăților, dar și depistarea persoanelor care dețin mașini abandonate pe domeniul public, pe strada Buna Vestire - intersecție cu strada Izvoare.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul evidenței persoanelor au instruit reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la actualizarea cărților de imobil și a documentelor de informare a locatarilor, acordând termene pentru remedierea neregulilor constatate.



comunicatul anterioar    inapoi la lista comunicatelor